Amuletele pe care oamenii le poartă

Egiptul Antic

Izvorul cel mai adânc dintre toate. Atelierele egiptene scoteau cu miile scarabei, ochi wedjat, stâlpi djed și ankhuri din faianță, pentru cei vii, ca să le poarte, și pentru cei morți, ca să fie înfășurați în ele. Formele au supraviețuit religiei și se copiau încă în Italia romană.

Mesopotamia

Aici amuletele erau tot atât instrumente juridice cât podoabe. Plăcuțele împotriva demonului Lamashtu o numeau, îi înșirau fărădelegile și îi porunceau să plece; un cap de Pazuzu purtat la gât punea un monstru să păzească împotriva altuia.

Grecia și Roma

Băieții romani purtau o bulla, iar fetele o lunula până la vârsta majoratului, în vreme ce fascinumul falic atârna deasupra ușilor și pe osiile căruțelor. Aici deochiul își capătă și literatura care hotărăște până astăzi felul în care se vorbește despre el.

Iudaică și cabalistică

O tradiție neliniștită în privința amuletelor, care totuși a scos la lumină nespus de multe: kame'ot de argint cu nume divine scrise pe ele, cupe aramaice de descântec îngropate cu gura în jos sub pardoseli, fir roșu de la mormântul Rahelei, mâna numită Mâna Mariei.

Islamică

Aici ocrotirea o face textul. Ta'wiz-ul sau hijab-ul este un verset scris, împăturit și închis într-o casetă de metal, iar Versetul Tronului, ultimele două sure și cele nouăzeci și nouă de nume sunt inscripțiile cele mai obișnuite. Alături de ele merg obiectele populare mai vechi, pe marginea cărora s-au certat juriștii.

Creștină

Relicve, medalioane, scapulare și insigne de pelerin, plus un hățiș stufos de amulete scrise pe care biserica le-a osândit din timp în timp. Hotarul dintre un obiect de cult și o amuletă a fost dezbătut o mie de ani și nu s-a limpezit niciodată.

Nordică și islandeză

Ciocane de argint ale lui Thor purtate la gât în veacurile creștinării, inscripții runice pe os și pe lemn și grimoarele islandeze de mai târziu, ale căror semne, printre ele și Vegvisir, aparțin unei tradiții de carte din secolul al XVII-lea, nu vikingilor.

Celtică și gaelică

Scoruș și fir roșu deasupra ușii staulului, pietre găurite înșirate pe o ață, trifoi și alun, plus pietrele tămăduitoare pe care unele familii le-au păstrat din neam în neam. Cea mai mare parte s-a păstrat în culegerile de folclor din secolul al XIX-lea, nu în arheologie.

Slavă

Pandantive lunnița, amulete în chip de secure și de cheie, oberegi cusute în gulere și manșete, acolo unde trupul întâlnește aerul liber, și păpușile de pânză fără față, făcute fără ac, ca să nu se poată împunge nimic în ele.

Sud-asiatică

Plăcuțe yantra rulate în tuburi de cupru, firul negru și pata de kajal puse pruncilor împotriva nazarului, mărgele rudraksha și tabizul purtat peste hotarele confesiunilor. Deochiul este privit ca o pacoste de fiecare zi, care trebuie potolită, nu ca un blestem rar.

Chineză

Jad la gât, monede legate cu șnur roșu, lemn de piersic împotriva stafiilor și talismane tipărite pe hârtie, a căror autoritate vine din faptul că arată ca un act oficial, fiindcă o chemare din cer se întocmește la fel ca o chemare de la judecător.

Japoneză

Omamori cumpărate la un altar și niciodată deschise, duse înapoi și arse după un an. Ofuda pentru polița din casă, tăblițe ema pentru cereri scrise și figurinele de pe tejgheaua prăvăliei, precum maneki-neko, care stau la hotarul dintre amuletă și reclamă.

Africană și din diaspora

Legături minkisi a căror putere stă în ceea ce este îndesat înăuntru, pungi gris-gris, suluri de rugăciune etiopiene pictate și tăiate pe înălțimea purtătorului și săculețul american de vrajă, care a trecut practica prin robie sub un nume nou.

Nativă nord-americană

Legături de leac, pungi lucrate cu țepi de porc spinos și cu mărgele și cercul ojibwe ajuns în lumea largă drept prinzător de vise. O mare parte din ce se vinde sub acest nume este făcută de străini, așa că proveniența contează aici mai mult decât oriunde altundeva în bibliotecă.

Sud-est-asiatică

Amulete thailandeze phra khruang presate din lut și sfințite la templu, apoi colecționate, clasate și schimbate ca niște monede. Tatuajul sak yant pune aceleași desene de ocrotire în piele, nu în metal, ceea ce face amuleta cu neputință de scos.

Forma de la sine înțeleasă. Atârnată acolo unde poate fi atinsă fără să te uiți și ascunsă sub guler la nevoie, motiv pentru care atât de multe amulete păstrate sunt găurite în partea de sus.

Un inel este o amuletă care se poate apăsa și în ceară. Inelele-pecete din Antichitatea târzie și din Evul Mediu poartă aceleași nume și aceleași figuri ca pandantivele, cu autoritatea sporită a lucrului care lasă o urmă.

Ieftine, lesne de legat la un prunc și, fără îndoială, un hotar trasat în jurul trupului. Roșul este culoarea cea mai obișnuită în culturi fără nicio legătură între ele.

Un text împăturit mărunt și cusut în piele ori închis în metal. Ta'wiz-ul islamic, kame'a iudaică, sulul etiopian și hârtia de descântec englezească lucrează toate astfel, și niciuna nu este menită să fie citită din nou.

Putere după lista de ingrediente. Un gris-gris, un săculeț mojo sau o legătură de leac se definește prin ceea ce se află înăuntru și prin regula că nu se deschide și nu se lasă în mâna străinilor.

Un nod leagă un lucru pe loc, ceea ce îl face folositor pentru a ține norocul înăuntru sau un duh afară. Nodurile de vânt ale marinarilor și firul roșu legat lucrează pe aceeași logică, în direcții opuse.

Prea grea pentru a fi purtată, așa că ocrotește un loc, nu un om. Plăcuțele mesopotamiene cu demoni, talismanele chinezești de hârtie și depunerile de la temelie păzesc toate un prag, nu un trup.

Bătut în cuie, zugrăvit sau așezat în pragul de sus. Potcoava, cutia mezuzei, semnul hex sign și fascinumul roman de deasupra ușii prăvăliei marchează toate hotarul dintre afară și înăuntru.

Un trup mic care ține locul unuia mare. Zeii casei, pisica ce cheamă norocul și Buddha care râde sunt toate așezate, nu purtate, și de obicei stau cu fața spre ușă.

Cea mai veche formă dintre toate. Mărgelele de sticlă și de piatră poartă culoare și desen, nu scriere, motiv pentru care trec atât de lesne dintr-o limbă în alta.