Edad

O privire lucidă

Edad nu are o semnificație ce poate fi reconstituită. În afara alfabetului nu există niciun cuvânt edad în irlandeza veche, niciun termen înrudit sigur și nicio etimologie pe care vreun cercetător să o poată susține cu încredere.

Totodată, kenning-urile sale sunt cele mai corupte textual din întregul corpus. În vreme ce fiecare altă literă beneficiază de trei sintagme relativ stabile, variantele pentru Edad diferă de la un manuscris la altul, iar editorii le reconstituie în moduri diferite. Traducerile de mai sus sunt însoțite de această rezervă firească, nefiind prezentate ca formule certe.

Acest fapt merită afirmat răspicat, întrucât majoritatea lucrărilor despre Ogham preiau discret glosa plopului tremurător ca și cum ar fi înțelesul autentic al literei. Ea nu reprezintă însă semnificația originară, ci doar eticheta pe care copiștii medievali au atribuit-o unui semn al cărui nume nu îl mai puteau descifra nici ei.

O pereche rimată

Cea mai plauzibilă și economică explicație pentru Edad este că a fost creată pentru a face pereche cu Idad, litera care îi urmează.

Edad și Idad rimează, diferă printr-o singură vocală și niciuna nu are o etimologie identificabilă. Ambele se află la capătul seriei de vocale și niciunul dintre nume nu corespunde unui cuvânt irlandez nativ.

Tiparul este bine cunoscut din istoria altor alfabete: când un sistem are nevoie de o literă, iar limba nu oferă un nume de la sine înțeles, denumirea este inventată, adesea prin analogie cu semnul vecin. Structura scrierii Ogham este riguros schematică (patru grupe de câte cinci caractere, definite printr-o orientare și un număr de crestături), iar un sistem schematic preferă să umple un loc liber decât să îl lase vacant.

Dacă această ipoteză este corectă, Edad și Idad reprezintă punctele în care arhitectura alfabetului a depășit resursele lexicale ale limbii. Creatorul sistemului avea nevoie de a patra și de a cincea vocală; numele au fost plăsmuite abia după aceea.

Cum a apărut plopul tremurător

Tratatul Auraicept na n-Éces glosează Edad drept plop tremurător, crithach, pe o cale care se numără printre cele mai inventive din întreaga tradiție.

Cuvântul crithach este derivat din crith, termen ce înseamnă tremur sau fior: plopul tremurător este arborele ale cărui frunze freamătă la cea mai ușoară adiere de vânt, iar numele său irlandez afirmă direct această însușire. Glosatorii au legat apoi tremurul de plâns, iar plânsul de jale, construind o interpretare a literei centrată pe tristețe și doliu.

Unele variante ale listelor de arbori oferă un kenning despre érgnaid fid sau despre durere pentru a susține această schemă, acestea figurând printre pasajele cele mai instabile din manuscrise.

Lanțul deducțiilor este transparent: în lipsa unui înțeles cunoscut se atribuie un arbore al cărui nume evocă tremurul, din numele arborelui se deduce o trăire emoțională, iar la final se creează un kenning care să confirme deducția. Semnificația a fost construită în sens invers, pornind de la o glosă care era ea însăși o simplă presupunere.

Bráthair bethi, fratele mesteacănului, este singura expresie din acest grup cu o existență independentă; ea apare și la litera Onn, iar apartenența ei rămâne disputată între cele două caractere.

În divinație

Deoarece nu există un înțeles tradițional care să poată fi recuperat, orice interpretare este o construcție modernă. Situația este identică cu aceea a runelor Peorð și Cweorð din futhorc-ul anglo-saxon, cerând aceeași prudență metodologică.

Seturile contemporane de divinație asociază plopul tremurător cu idei de anduranță, teamă și depășire a încercărilor, nuanțe moștenite din glosa despre tremur prin intermediul lui Robert Graves.

Dacă se dorește o interpretare în etalări, cea mai onestă pornește de la ceea ce este litera în sine: ceva ce există doar fiindcă un tipar cerea o prezență. Locul era liber în serie, așa că litera a fost făurită. Într-un tiraj, aceasta devine o idee concretă și uneori deosebit de utilă: rolul creat pentru a desăvârși o structură, persoana sau elementul prezent doar fiindcă schema impunea o piesă în plus, lucrul a cărui singură justificare este simetria, nu o necesitate organică.

Asocierea în pereche cu Idad deschide o a doua lectură: jumătatea unui întreg, definită nu prin sine, ci exclusiv prin elementul alături de care stă.

Ambele perspective trebuie privite deschis drept convenții moderne, ceea ce și sunt în realitate.