Decanii egipteni

Medicina și magia decanală

În primele secole ale erei noastre, mulți oameni din Egipt și din estul Mediteranei credeau că fiecare dintre cei treizeci și șase de decani guvernează o parte a corpului și îi poate pricinui sau vindeca boala. O carte hermetică a pus alături de fiecare decan o imagine, o piatră și o plantă; gemele gravate îl purtau pe Chnoubis cel cu cap de leu; iar Testamentul lui Solomon i-a transformat pe decani în demoni, fiecare mărturisind numele care îl alungă.

de decani împărțiți pe trup
36
imagine, piatră și plantă
3
prima ediție a Cărții sacre
1908

Înăuntrul medicinei decanale

Ideile, textele și obiectele prin care cei treizeci și șase de decani au fost legați de trupul omenesc, de la zeii egipteni ai mădularelor la amuletele hermetice, gemele gravate și lista de demoni a lui Solomon.

🧍

Melotezia

lumea greco-romană din epoca elenistică încoace

Credința că părți ale cerului guvernează părți ale corpului. Melotezia zodiacală merge de la Berbec, la cap, până la Pești, la picioare; melotezia decanală folosește aceeași ordine, dar cu treizeci și șase de zone mai mărunte în loc de douăsprezece.

👁️

Câte un zeu pentru fiecare mădular

Egipt din Regatul Nou încoace

Capitolul 42 al Cărții morților pune fiecare parte a corpului, de la păr până la degetele de la picioare, sub ocrotirea unui zeu, iar formulele magice de vindecare fac la fel pentru bolnavi. Medicina decanală a aplicat acest vechi obicei egiptean celor treizeci și șase de zei stelari.

🦁

Aducători de boală

Egipt mileniul I î.Hr.

Teologia egipteană târzie îi lega pe decani de agenții ciumei ai zeiței Sekhmet, în stare să trimită boala sau s-o țină în frâu în cele zece zile ale lor. O putere care putea lovi trupul putea fi și rugată să-l cruțe: aceasta este premisa întregii vindecări prin decani de mai târziu.

📖

Cartea sacră a lui Hermes

Egiptul roman dată nesigură

Un tratat grecesc adresat de Hermes lui Asclepius, care dă fiecărui decan un nume, o imagine, o parte a corpului, o piatră și o plantă. Datarea lui este disputată; a fost publicat pentru prima oară de Charles-Émile Ruelle în 1908.

💎

Imagine, piatră și plantă

rețeta epoca romană

Gravează imaginea decanului pe piatra lui, așază dedesubt planta lui, închide-le împreună și poartă totul asupra ta. Aceasta este formula Cărții sacre pentru apărarea organului pe care îl guvernează decanul. Imaginea gravată era cea care lega obiectul de stea.

🐍

Chnoubis

Egiptul roman și dincolo de el secolele I–IV d.Hr.

Un șarpe cu cap de leu și coroană de raze, decanul cel mai des întâlnit pe gemele păstrate, gravat de obicei în piatră verde sau galbenă. Numele lui este derivat de obicei din decanul Kenmet, iar gemele lui erau purtate pentru stomac.

🩺

Jaspul verde al lui Galen

Roma secolul al II-lea d.Hr.

Galen citează cartea lui Nechepso pentru un jasp verde gravat cu un șarpe radiant și purtat pe stomac. El povestește că a încercat el însuși pietrele și le-a găsit folositoare chiar și fără imagine, o observație neobișnuită, din experiență proprie.

🗣️

Treizeci și șase de demoni ai trupului

estul Mediteranei sfârșitul secolului al II-lea d.Hr.

Filosoful Celsus, citat de Origen, relatează credința egiptenilor că treizeci și șase de demoni își împart între ei trupul și că numirea lor vindecă. Origen o citează ca dovadă că asemenea puteri erau demoni, nu zei.

💍

Testamentul lui Solomon

Răsăritul de limbă greacă secolele I–V d.Hr.

Solomon, care primise un inel de la arhanghelul Mihail, cheamă treizeci și șase de spirite ce se numesc pe ele însele decanii zodiacului. Fiecare mărturisește boala pe care o pricinuiește, de la durerile de cap în jos, și numele îngeresc care o face să se retragă.

🌿

Thessalus și plantele

Alexandria și Teba probabil secolul I d.Hr.

Despre virtuțile plantelor povestește cum un medic, călăuzit de un preot teban, l-a văzut pe Asclepius într-o viziune și a aflat plantele celor douăsprezece semne și ale celor șapte planete. Este botanică astrologică fără decani, în același cadru egiptean.

📆

Omul zodiacal se impune

Europa latină Evul Mediu

Medicii medievali foloseau omul zodiacal cu douăsprezece semne pentru a alege momentul lăsării de sânge și au lăsat deoparte grila decanală. Numele decanilor au supraviețuit în compilații precum Liber Hermetis, în latină, dar nu mai ca medicină practicată.

✒️

Talismanele după medicină

de la Bagdad la Köln secolele IX–XVI

Imaginile decanilor au trăit mai departe la Abu Ma'shar, în Picatrix și la Agrippa, ca figuri de talisman pentru protecție și vindecare, dar harta precisă care punea decanii în dreptul organelor s-a estompat. Capitolele despre transmiterea arabă și despre Renaștere din această secțiune urmăresc acest drum.

Martori și editori

Autorii antici care au consemnat vindecarea prin decani sau au polemizat despre ea și cercetătorii moderni care au editat textele și au catalogat gemele.

Nechepso

secolul al II-lea î.Hr. (sub nume împrumutat) Egipt

Faraon legendar sub al cărui nume a circulat un corpus astrologic grecesc; Galen citează a paisprezecea lui carte pentru jaspul verde gravat cu un șarpe radiant, purtat ca să apere stomacul.

Galen

129–cca. 216 Pergam și Roma

Cel mai influent medic al Antichității, a cărui lucrare despre medicamentele simple consemnează amuleta lui Nechepso și propria lui încercare cu jaspul verde, cel mai amplu comentariu medical antic despre o piatră decanală.

Celsus și Origen

sfârșitul secolului al II-lea și secolul al III-lea estul Mediteranei și Cezareea

Criticul păgân al creștinismului, care i-a descris pe cei treizeci și șase de demoni ai trupului, și teologul creștin al cărui răspuns, Contra lui Celsus, a păstrat pasajul, respingându-i totodată zeii.

Thessalus

probabil secolul I d.Hr. Alexandria și Teba

Medic numit drept autor al lucrării Despre virtuțile plantelor, a cărei scrisoare introductivă descrie o viziune a lui Asclepius la Teba; este identificat adesea cu Thessalus din Tralles, deși identificarea este dezbătută.

Charles-Émile Ruelle

1833–1912 Paris

Filolog și bibliotecar francez care a publicat în 1908 textul grecesc al Cărții sacre a lui Hermes către Asclepius, temelia tuturor studiilor ulterioare despre medicina decanală.

Frederick Conybeare

1856–1924 Oxford

Orientalist care a publicat în 1898 prima traducere engleză a Testamentului lui Solomon, aducând lista celor treizeci și șase de spirite ale decanilor la cititori din afara studiilor de greacă.

Chester McCown

1877–1958 Statele Unite

Biblist a cărui ediție critică a Testamentului lui Solomon, din 1922, a pus ordine în manuscrisele lui încâlcite și rămâne baza studierii textului.

Wilhelm Gundel

1880–1945 Germania

Clasicist care a publicat în 1936 textul latin Liber Hermetis și, în același an, în Dekane und Dekansternbilder, a adunat textele medicale și magice despre decani din patru limbi.

André-Jean Festugière

1898–1982 Paris

Cercetător dominican a cărui lucrare La Révélation d'Hermès Trismégiste, începută în 1944, a așezat Cartea sacră și scrisoarea lui Thessalus în literatura hermetică a Egiptului roman.

Campbell Bonner

1876–1954 Michigan

Clasicist a cărui lucrare Studies in Magical Amulets, din 1950, a catalogat gemele cu Chnoubis și alte pietre vindecătoare, dând amuletelor decanale contextul lor material.

Medicina după decani

Medicina decanală este credința, răspândită în Egiptul greco-roman și în estul Mediteranei în primele secole ale erei noastre, că fiecare dintre cei treizeci și șase de decani guverna o parte a corpului omenesc și îi putea pricinui sau vindeca bolile. Cei care o practicau nu foloseau decanii în primul rând pentru a prezice. Îi foloseau pentru a explica de ce se îmbolnăvea un anumit organ și pentru a-l apăra, purtând o piatră gravată, punând alături de ea o plantă sau rostind numele puterii care putea alunga boala. Doctrina ține de istoria religiei și a medicinei, nu de medicina practicată astăzi, iar această pagină o descrie ca pe o credință istorică. Sursele ei sunt puține și dificile: un tratat grecesc atribuit lui Hermes, câteva observații ale unor medici și filosofi, un text demonologic celebru și mii de geme gravate al căror rost trebuie dedus din imaginile și inscripțiile lor.

Cerul așezat peste trup

Ideea generală că părțile corpului corespund unor părți ale cerului se numește melotezie. Forma ei cea mai cunoscută este cea zodiacală: Berbecul guvernează capul, Taurul gâtul și așa mai departe, în jos, până la Pești, la picioare. Melotezia decanală folosește aceeași logică de sus în jos, cu o grilă mai fină. În loc de douăsprezece zone are treizeci și șase, astfel încât capul, de pildă, este împărțit între mai mulți decani, fiecare răspunzând de o regiune mai mică sau de un anumit fel de suferință. Împărțirea mai fină se potrivea unei medicine care voia să numească precis ce putere lucra într-o anumită boală. Ambele sisteme se sprijină pe presupunerea, comună celei mai mari părți a medicinei și filosofiei antice, că omul este un cosmos mic, ale cărui părți sunt legate de cel mare prin simpatie. În medicina decanală, această simpatie era organizată prin cel mai vechi și mai numeros grup de zei stelari pe care îl avea tradiția egipteană.

Rădăcini egiptene

Două idei egiptene au pregătit terenul. Prima este divinizarea părților corpului. Capitolul 42 al Cărții morților identifică fiecare parte a trupului defunctului cu un zeu, de la păr până la degetele de la picioare, astfel încât întreaga persoană este ocrotită devenind divină mădular cu mădular. Liste asemănătoare apar în formulele magice de vindecare, unde mădularele suferindului sunt puse unul câte unul sub ocrotire divină. A doua idee este primejdia pe care o reprezentau decanii înșiși. În mileniul I î.Hr., decanii erau legați de agenții zeiței Sekhmet, leoaica ciumei, și se credea că pot trimite boala în cele zece zile pe care le guverna fiecare. O putere care putea trimite boala asupra trupului putea fi convinsă și s-o oprească, iar una care guverna o parte a anului putea fi rugată să guverneze o parte a corpului. Medicina decanală a îmbinat aceste două deprinderi de gândire cu zodiacul grecesc și cu limbajul grecesc al teoriei medicale.

Cartea sacră a lui Hermes către Asclepius

Textul central este un scurt tratat grecesc cunoscut drept Cartea sacră a lui Hermes către Asclepius. S-a păstrat în manuscrise târzii, iar datarea lui este nesigură, deși este plasat de obicei în primele secole ale erei noastre. Cercetătorul francez Charles-Émile Ruelle l-a publicat în 1908. Tratatul parcurge zodiacul semn cu semn și dă fiecăruia dintre cei trei decani ai semnului un nume, o descriere a imaginii decanului, partea corpului sau felul de boală pe care o guvernează, o piatră și o plantă. Decanii coboară de-a lungul corpului în ordine zodiacală, așa că primii decani ai Berbecului privesc capul, iar ultimii decani ai Peștilor picioarele. Cartea se prezintă ca o cunoaștere revelată, transmisă de Hermes, numele grecesc al egipteanului Thot, ucenicului său Asclepius, zeul vindecării. Acest cadru o așază printre scrierile hermetice, o literatură vastă și variată, care merge de la dialoguri filosofice la astrologie și magie practică.

Cum se făcea o amuletă decanală

Instrucțiunile Cărții sacre urmează un tipar constant. Pentru fiecare decan, cititorului i se spune să graveze imaginea decanului pe piatra lui, să așeze planta decanului sub piatră și să le închidă pe amândouă într-o montură pe care purtătorul o ține pe trup. Amuleta apără apoi partea corpului pe care o guvernează decanul. Ceea ce o făcea să funcționeze, în logica textului, era un lanț de corespondențe: decanul de pe cer, chipul lui pe piatră, piatra și planta care îi împărtășeau natura și organul aflat sub stăpânirea lui. Imaginea conta cel mai mult. Se credea că o figură gravată corect atrage înrâurirea decanului în obiect, și de aceea tradiția a păstrat descrieri atât de atente ale înfățișării fiecărui decan. Aceeași logică a imaginii, a materialului și a guvernatorului ceresc a organizat mai târziu rețetele de talismane din Picatrix, în arabă, și pe cele ale magicienilor Renașterii.

Chnoubis și piatra verde

Cea mai bine documentată amuletă decanală este gema cu Chnoubis. Imaginea ei este un șarpe încolăcit cu cap de leu, încoronat adesea cu raze, iar numele lui, scris și Chnoumis, este un nume de decan derivat de obicei din decanul egiptean Kenmet. Sute de astfel de geme s-au păstrat din perioada romană, multe tăiate în pietre verzi sau gălbui, și poartă adesea inscripția numelui și un semn alcătuit din trei forme de S tăiate de o bară. Rostul lor obișnuit, judecând după inscripții și după mărturiile antice, era apărarea stomacului și a digestiei. Medicul Galen, care scria în secolul al II-lea, relatează că unii prețuiau jaspul verde pentru stomac și că lucrarea care circula sub numele lui Nechepso, în a paisprezecea ei carte, prescria gravarea unei asemenea pietre cu un șarpe radiant. Galen spune că a încercat pietrele atârnându-le astfel încât să atingă partea de sus a stomacului și că le-a găsit folositoare chiar și fără gravură. Este o remarcă rară: un comentariu antic, din experiență proprie, asupra unei practici magice. Cercetătorul american Campbell Bonner a catalogat mai târziu gemele cu Chnoubis în lucrarea sa Studies in Magical Amulets, din 1950.

Celsus și cei treizeci și șase de demoni

Un om din afară a descris doctrina limpede în secolul al II-lea. Celsus, un filosof platonician care a scris împotriva creștinilor, spune că, după egipteni, trupul omenesc este împărțit între treizeci și șase de demoni sau zei ai văzduhului, fiecare răspunzând de o parte, și că invocarea lor pe nume vindecă boala acelei părți. El dă câteva dintre nume în formă grecească. Cartea lui Celsus s-a pierdut, dar Origen citează pasajul în cartea a opta a răspunsului său, Contra lui Celsus, scris în secolul al III-lea. Pentru Celsus, ideea era că până și trupul era administrat de puteri divine care meritau respect; pentru Origen, era o dovadă că asemenea puteri erau demoni pe care creștinii nu aveau nevoie să-i cinstească. Schimbul arată că, la sfârșitul secolului al II-lea, medicina decanală era destul de cunoscută ca să fie folosită drept exemplu într-o dispută filosofică despre religie.

Testamentul lui Solomon

Cea mai vie apariție a decanilor ca aducători de boală se află în Testamentul lui Solomon, un text grecesc de dată nesigură, a cărui formă păstrată este creștină; cercetătorii îi plasează alcătuirea oriunde între secolele I și V d.Hr. El povestește cum regele Solomon a primit de la arhanghelul Mihail un inel care îi îngăduia să poruncească demonilor și cum i-a pus să construiască Templul. Într-o secțiune lungă, treizeci și șase de spirite vin împreună înaintea lui. Ele se numesc „cele treizeci și șase de elemente, stăpânitorii întunericului acestui veac”, și fiecare se identifică cu un decan al zodiacului, începând cu primul decan al Berbecului. Fiecare spirit numește boala pe care o pricinuiește, dureri de cap, boli de ochi, dureri în gât, dureri în anumite organe, apoi cuvântul care îl înfrânge, cel mai adesea numele unui înger și uneori o formulă scrisă, de purtat asupra ta sau de fixat în casă. Primul, de pildă, spune că aduce dureri de cap și se retrage îndată ce aude o poruncă adresată arhanghelului Mihail. Lista urmează în mare corpul de sus în jos, la fel ca în cartea hermetică.

Thessalus și plantele semnelor

Alături de textele decanale stă o tradiție înrudită de botanică astrologică. O lucrare în greacă intitulată Despre virtuțile plantelor, atribuită unui medic numit Thessalus și scrisă probabil în secolul I d.Hr., se deschide cu o scrisoare în care autorul povestește cum a studiat medicina la Alexandria, a călătorit la Teba, în Egiptul de Sus, și a convins un preot să-i pregătească o viziune a lui Asclepius. Zeul i-a dezvăluit apoi plantele care aparțin fiecăruia dintre cele douăsprezece semne și celor șapte planete și leacurile care se puteau face din ele dacă erau culese la momentul potrivit. Thessalus lucrează cu semne și planete, nu cu decani, dar cadrul este același: Egiptul ca patrie a cunoașterii ascunse, o revelație de la un zeu vindecător și plante a căror putere depinde de stele. Cartea sacră a lui Hermes este versiunea decanală a aceleiași idei, cu treizeci și șase de plante în loc de douăsprezece.

Evul Mediu și după

Medicina decanală nu a intrat în curentul principal al medicinei medievale. Europa latină a păstrat în schimb melotezia zodiacală, cunoscută mai ales din omul zodiacal al almanahurilor și al cărților de ore, o figură cu cele douăsprezece semne așezate pe trup, pe care medicii o consultau înainte de lăsarea de sânge. O compilație latină cunoscută drept Liber Hermetis, publicată de Wilhelm Gundel în 1936, păstrează nume și liste de decani printre multe alte materiale elenistice, dar a avut o influență practică redusă. Imaginile decanilor au supraviețuit mai ales în magie. Listele de imagini ale lui Abu Ma'shar și rețetele de talismane din Picatrix, traduse în latină în secolul al XIII-lea, au purtat mai departe ideea că o imagine gravată în momentul ceresc potrivit poate vindeca sau ocroti, iar autori renascentiști precum Agrippa au repetat-o. Până atunci, legătura cu anumite părți ale corpului se estompase în mare parte, iar decanii serveau ca puteri generale pentru talismane, nu ca un sistem de diagnostic.

Cum au fost recuperate textele

Cea mai mare parte a acestui material a ieșit din nou la lumină între anii 1890 și 1950. Frederick Conybeare a publicat în 1898 o traducere engleză a Testamentului lui Solomon, iar ediția critică a lui Chester McCown, din 1922, i-a pus în ordine manuscrisele. Ediția lui Ruelle a Cărții sacre a lui Hermes a apărut în 1908. Dekane und Dekansternbilder a lui Wilhelm Gundel, din 1936, a adunat laolaltă materialul egiptean, grecesc, latin și arab despre decani. Cercetătorul dominican André-Jean Festugière a tratat Cartea sacră și scrisoarea lui Thessalus în primul volum din La Révélation d'Hermès Trismégiste, în 1944, așezându-le în literatura hermetică mai largă a Egiptului roman. Lucrarea lui Bonner despre geme, din 1950, a adăugat mărturiile materiale. Istorici de mai târziu, precum Garth Fowden în The Egyptian Hermes, din 1986, au citit aceste surse ca produse ale unei culturi preoțești egiptene bilingve care își adapta vechii zei la învățătura greacă.

Cum citim sursele astăzi

Textele păstrate ridică probleme care trebuie ținute în vedere. Niciunul nu poate fi datat sigur, textele hermetice și cele solomonice au fost copiate și modificate timp de secole înainte de cele mai vechi manuscrise păstrate, iar numele decanilor din ele variază atât de mult încât nu pot fi puse exact în corespondență cu listele egiptene. Gemele sunt mai ușor de datat după stil, dar folosirea lor exactă este reconstituită din inscripții scurte și din câteva observații literare. Ce se poate spune cu încredere este că, în primele secole ale erei noastre, erau destul de răspândite credințele că cei treizeci și șase de decani guvernau părțile corpului, că imaginile, pietrele, plantele și numele le puteau lega înrâurirea și că această credință se sprijinea tot atât de mult pe teologia egipteană cât pe astrologia greacă. Este un capitol din istoria felului în care oamenii înțelegeau boala, iar nimic din el nu trebuie luat drept îndrumare pentru tratarea vreunei boli.

Întrebări frecvente

Ce este medicina decanală?

Un sistem de credințe din perioada greco-romană, cu centrul în Egipt, care atribuia fiecare dintre cei treizeci și șase de decani unei părți a corpului omenesc. Se credea că fiecare decan putea pricinui sau vindeca boala în partea lui, iar oamenii căutau protecție prin pietre gravate, plante și numele puterilor implicate. Este un subiect de studiu istoric, nu o formă de tratament.

Ce este Cartea sacră a lui Hermes către Asclepius?

Un scurt tratat hermetic grecesc care enumeră cei treizeci și șase de decani cu numele și imaginile lor, părțile corpului pe care le guvernează și câte o piatră și o plantă pentru fiecare, împreună cu instrucțiuni pentru facerea unei amulete de protecție. Datarea lui este nesigură, plasată de obicei în primele secole ale erei noastre, iar Charles-Émile Ruelle l-a publicat pentru prima oară în 1908.

Ce este melotezia?

Doctrina antică potrivit căreia părțile corpului corespund unor părți ale cerului. În varianta zodiacală, Berbecul guvernează capul, iar Peștii picioarele; în varianta decanală, aceeași ordine de sus în jos este împărțită în treizeci și șase de zone. Ea se sprijină pe ideea că omul este un cosmos mic, legat prin simpatie de cel mare.

Ce este o gemă cu Chnoubis?

O piatră gravată din perioada romană care arată un șarpe încolăcit cu cap de leu, încoronat adesea cu raze și însoțit de inscripția Chnoubis sau Chnoumis. Numele aparține unui decan și este derivat de obicei din decanul egiptean Kenmet. Mărturiile antice și inscripțiile leagă gemele de apărarea stomacului.

Ce a spus Galen despre amuletele decanale?

În lucrarea sa despre medicamentele simple, Galen notează că o carte atribuită lui Nechepso recomanda un jasp verde gravat cu un șarpe radiant și purtat pe stomac. El spune că a încercat el însuși asemenea pietre și le-a găsit de folos chiar și fără gravură. Este un caz rar în care un medic antic comentează din experiență un leac magic, iar observația reflectă înțelegerea epocii lui, nu dovezi moderne.

Cum apar decanii în Testamentul lui Solomon?

Ca treizeci și șase de spirite aduse înaintea regelui Solomon, care le stăpânește cu un inel primit de la arhanghelul Mihail. Ele se numesc decanii zodiacului și stăpânitorii întunericului. Fiecare numește boala pe care o pricinuiește, începând cu durerile de cap și coborând de-a lungul corpului, și numele îngeresc sau formula scrisă care o alungă.

Când a fost scris Testamentul lui Solomon?

Nimeni nu știe exact. Cercetătorii îi plasează alcătuirea oriunde între secolul I și secolul al V-lea d.Hr., iar manuscrisele grecești păstrate sunt mult mai târzii și diferă între ele. Forma lui actuală este creștină, deși se inspiră din legendele iudaice despre puterea lui Solomon asupra demonilor și din ideile egiptene și grecești despre decani.

Ce a relatat Celsus despre decani?

Celsus, un filosof din secolul al II-lea, a scris că egiptenii împărțeau trupul omenesc între treizeci și șase de demoni sau zei ai văzduhului, fiecare răspunzând de o parte, și că invocarea numelor lor vindeca boala acelei părți. Cartea lui s-a pierdut, dar Origen a citat pasajul în Contra lui Celsus, pentru a susține că asemenea puteri erau demoni.

Foloseau medicii medievali decanii?

Foarte puțin. Medicina latină medievală a păstrat melotezia zodiacală, înfățișată în cunoscutul om zodiacal folosit pentru a alege momentul lăsării de sânge, nu schema decanală în treizeci și șase de părți. Imaginile decanilor au supraviețuit mai ales în magia astrologică, prin Abu Ma'shar, Picatrix și autorii Renașterii de mai târziu, unde serveau drept talismane, fără o hartă precisă care să-i pună în dreptul organelor.

Este medicina decanală un tratament valabil?

Nu. Este un sistem istoric de credințe, studiat pentru ce arată despre religia, astrologia și medicina antice. Nimic din aceste surse nu trebuie folosit pentru a diagnostica sau trata vreo boală, iar oricine are o problemă de sănătate ar trebui să consulte un medic calificat.

Ultimele Postări

Descoperă înțelepciunea antică a cărților de tarot și deblochează misterele călătoriei tale spirituale. Blogul nostru este poarta ta de acces pentru a înțelege simbolismul bogat, semnificațiile și aplicațiile practice ale citirii tarotului.