Beril

Ce ține întreaga familie laolaltă

Berilul este Be3Al2Si6O18, cristalizat în sistemul hexagonal, cu duritatea de la 7,5 la 8. Berilul pur este incolor și se numește goshenit. Tot ceea ce a consacrat această familie este un element-urmă:

Cromul sau vanadiul îi conferă culoarea verde, dând naștere smaraldului. Fierul produce nuanțe de la albastru la albastru-verzui, adică acvamarinul. Manganul aduce tonul roz, formând morganitul. Fierul aflat într-o altă stare de oxidare dă galbenul numit heliodor. Materialul bogat în cesiu cu mangan poate genera roșul intens al bixbitului, una dintre cele mai rare geme din lume.

Beriliul este un element rar în scoarța terestră, motiv pentru care berilul are nevoie de condiții geologice speciale pentru a se forma, iar cristalele mari și limpezi sunt neobișnuite. Această raritate reprezintă adevărata poveste economică a familiei.

Faptul structural esențial este fragilitatea. Berilul este dur, ceea ce înseamnă că rezistă la zgâriere, dar nu este tenace, ceea ce înseamnă că se ciobește și se fisurează ușor la impact. În cazul smaraldului, această trăsătură se agravează, deoarece contextul geologic care aduce cromul tinde totodată să fractureze cristalul pe măsură ce acesta crește.

Cum se formează berilul

Berilul se formează în pegmatite, acele granite cu granulație grosieră din stadiile târzii în care se concentrează elementele rare și unde cristalele au spațiu să se dezvolte la dimensiuni mari. Acvamarinul, morganitul și heliodorul provin aproape toate din pegmatite, în special din Brazilia, Madagascar, Pakistan și Nigeria, iar cristalele pot atinge dimensiuni uriașe.

Smaraldul reprezintă excepția și se formează diferit. Din punct de vedere geochimic, cromul și beriliul sunt parteneri improbabili, deoarece cromul este asociat cu rocile întunecate provenite din manta, în timp ce beriliul aparține celor granitice. Smaraldul pretinde o întâlnire neobișnuită între cele două medii, de regulă acolo unde fluidele hidrotermale dintr-un granit pătrund în șisturi purtătoare de crom, așa cum se întâmplă în zăcămintele columbiene din șisturi negre sau în minele egiptene de la Wadi Sikait, exploatate încă dinainte de anul 1500 î.Hr.

Această chimie violentă explică de ce aproape orice smarald conține fisuri și incluziuni, acel jardin cu aspect de mușchi pe care gemologii îl acceptă ca normal și care ar descalifica orice altă piatră.

Pietrele acestei familii

• Smarald (Be₃Al₂Si₆O₁₈ cu crom, Mohs 7,5). Beril verde, exploatat în Egipt încă dinainte de 1500 î.Hr. și în Columbia la o calitate de talie mondială. Aproape orice smarald este fisurat și tratat cu ulei, iar comerțul consideră acest lucru normal.
• Acvamarin (Be₃Al₂Si₆O₁₈ cu fier, Mohs 7,5). Piatra marinarului încă din vremea Romei, aruncată lui Neptun pentru ape liniștite. Aproape toate exemplarele sunt tratate termic pentru a muta culoarea dinspre verde spre albastru.
• Morganit (Be₃Al₂Si₆O₁₈ cu mangan, Mohs 7,5). Beril roz, numit în 1911 după bancherul J. P. Morgan. Fără nicio tradiție veche, dar cu o cerere modernă foarte mare pentru inele de logodnă.

Denumiri comerciale și imitații

Tratamentul smaraldului reprezintă problema definitorie a acestei familii. Marea majoritate a smaraldelor sunt impregnate cu ulei, rășină sau polimeri pentru a face fisurile mai puțin vizibile. Uleiul de cedru este tradițional și reversibil; rășinile întărite nu sunt. Declararea gradului de îmbunătățire a clarității este o practică standard în comerțul onest și absentă în cel incorect. Un smarald puternic impregnat își poate pierde aspectul într-o baie cu ultrasunete sau sub flacăra unui bijutier.

Smaraldul sintetic este obținut prin metoda dizolvării în flux și prin procedee hidrotermale încă din anii 1930, fiind identic din punct de vedere chimic cu cel natural. Vândut onest, constituie o piatră legitimă și accesibilă; vândut fără mențiuni, reprezintă o fraudă.

Morganitul este aproape întotdeauna încălzit pentru a îndepărta nuanța portocalie. Acvamarinul este aproape întotdeauna tratat termic pentru a deplasa verdele către albastru. Ambele tratamente sunt permanente și stabile.

Atenție la sticla verde, la berilul vopsit și la fluoritul verde vândute drept smarald în gama ieftină, precum și la tripletele care au o felie subțire de smarald lipită pe o bază inferioară.

Îngrijirea dedusă din structură

Duritatea de la 7,5 la 8 înseamnă că berilul nu se zgârie ușor, ceea ce induce în eroare oamenii cu privire la precauțiile necesare. Piatra se ciobește, iar smaraldul în special se sparge de-a lungul fisurilor la orice lovitură.

Nu folosiți niciodată curățarea cu ultrasunete sau cu abur pentru smarald. Vibrația deschide fisurile umplute, iar căldura elimină uleiul. Apa călduță cu săpun și o perie moale reprezintă metoda corectă, iar aplicarea trebuie să fie blândă. Acvamarinul și morganitul tolerează mai bine curățarea, dar nici ele nu ar trebui expuse la abur.

Morganitul și unele varietăți de acvamarin se pot decolora la lumina puternică prelungită a soarelui, așa că pervazul ferestrei nu este locul potrivit pentru ele.

Dacă aveți un inel cu smarald purtat zilnic, așteptați-vă să necesite retratare cu ulei o dată la câțiva ani și scoateți-l de pe deget când spălați vase, lucrați în grădină sau mergeți la sala de sport.