Eolhx

Singura strofă dedicată acestei rune

Această rună împărtășește aceeași dilemă ca Eoh, însă în oglindă.

În Scandinavia, forma lui Algiz a fost inversată, redenumită ýr (tisă) și mutată la sfârșitul șirului runic. Astfel, strofele norvegiană și islandeză aparțin acestei rune prin descendență, însă descriu o tisă, care este subiectul unei cu totul alte litere.

Engleza veche a păstrat orientarea verticală și denumirea plantei. Strofa sa descrie rogozul elanului. Acest fapt o transformă în singura mărturie păstrată din poemele runice cu privire la semnificația originară a acestei litere, iar orice afirmație despre Algiz ca rună a protecției se sprijină pe aceste patru versuri.

Elan sau rogoz

Numele reconstruit algiz este de obicei pus în legătură cu elanul (în nordica veche elgr), iar forma a fost citită de atunci ca o coroană de coarne sau ca o mână ridicată.

Numele în engleza veche este un compus, eolhx secg: rogozul elanului. Iar strofa descrie fără echivoc o plantă, nu un animal. Trăiește în mlaștină, crește în apă și taie.

Dacă elanul sau rogozul este sensul mai vechi rămâne o chestiune nerezolvată. Compusul ar fi putut fi o încercare anglo-saxonă de a da sens unui nume a cărui semnificație animală se estompase deja; sau planta a fost elementul primar, iar elanul o deducție ulterioară din forma asemănătoare coarnelor. Planta cea mai probabilă este un rogoz sau o trestie cu margini zimțate ale frunzelor, capabilă să despice palma celui ce își trece mâna peste ea.

Ambele lecturi converg spre ideea unor vârfuri ascuțite, ceea ce explică de ce niciuna nu a înlăturat-o pe cealaltă.

O protecție definită cu precizie

Strofa merită o lectură atentă, deoarece definește apărarea într-un mod neobișnuit și concret.

Rogozul elanului nu este o armură. Nu este un zid, un scut sau o strajă. Este o plantă într-o mlaștină care nu face absolut nimic până când ceva nu încearcă să o apuce. Ðe him ænigne onfeng gedeþ: oricine încearcă să o prindă. Vătămarea este în întregime o consecință a atacului.

Blode breneð este expresia de căpătâi: ea arde cu sânge. Verbul folosit pentru ardere este aplicat unei tăieturi. Oricine a atins marginea ascuțită a unei frunze de rogoz înțelege motivul: tăietura este fină, abia dacă se simte în prima clipă, iar apoi începe să usture arzător.

Astfel, Eolhx acționează mai degrabă ca un factor de descurajare decât ca o barieră. Nu oprește apropierea; face atacul extrem de costisitor.

O literă fără întrebuințare

Din punct de vedere fonetic, această rună a avut un parcurs ciudat în Anglia.

În Vechiul Futhark reprezenta un sunet z care apărea practic doar în terminațiile de nominativ de la sfârșitul cuvintelor. În engleza veche acest sunet dispăruse complet, lăsând litera fără rol practic.

Anglia i-a atribuit valoarea /ks/ și a transliterat-o ca x, un grup consonantic străin fondului germanic nativ, apărut mai ales în împrumuturile latine. Rezultatul este o rună care a supraviețuit în alfabet, dar abia dacă figurează în inscripții.

Acesta este un tipar recurent în Futhorc: litera se păstrează pentru a menține intact șirul; numele îi este ținut minte datorită poemului, în timp ce utilizarea ei efectivă se stinge în tăcere.

În interpretare

Eolhx este runa la care se apelează în chestiuni de siguranță, iar strofa justifică pe deplin acest statut.

Dreaptă, indică faptul că o pază este activă și funcțională: protecție, sanctuar, o graniță menținută ferm sau o persoană ce oferă scut consultantului. Este cea mai consecvent defensivă rună din întregul șir.

Precizia strofei modelează modul de interpretare. Nu este vorba de un simplu adăpost pasiv. Eolhx descrie o apărare cu colți: limita pe care e costisitor să o treci, reputația care descurajează, hotărârea de a face orice atac dureros. Mai apropiată de descurajare decât de un zid de cetate.

Citirea formei ca mână ridicată aduce o a doua nuanță: avertismentul. Eolhx apare adesea nu ca o protecție consolidată, ci ca instinctul că ceva trebuie păzit, fiorul pe șira spinării înainte ca mintea să fi găsit explicația.

Runa poartă și o grea amprentă istorică modernă, forma sa verticală fiind folosită în Germania nazistă drept Lebensrune. Aceasta ține însă de secolul al XX-lea și de teoriile lui Guido von List, nu de mesajul istoric al acestei strofe.